Paratrasnet cu dispozitiv de amorsare DAT Controler
Paratrăsnet cu dispozitiv de amorsare (PDA), DAT CONTROLER PLUS, model (M), cu un timp de avans la amorsare (Δt) şi care determină o rază de protecţie de (R) metri, pentru un nivel de protecţie (N). Izolarea între armături mai mare de 95% în condiţii de ploaie.
Dotat cu un triplu protector al sistemului de izolare, un acumulator de încărcare electrostatică în mai multe etape, un generator electronic de impulsuri ascendente şi un eclator.
Fabricat din oţel inoxidabil AISI 316 cu o greutate totală de maximum 5 kg, o lungime utilă totală de minimum 1078 mm, fără sursă de alimentare.
Caracteristici:
- circuit electronic emiţător de impulsuri de înaltă tensiune şi generator de lideri ascendenţi. Limită de funcţionare mai mică de 50 kV/m. Închis ermetic în corpul central al paratrăsnetului şi protejat contra descărcărilor electrice prin montaj în cutie Faraday;
- amorsare, conform Anexei C a normelor UNE 21 186/96, NF C 17-102/95.Triplu protector al sistemului de izolare, NOREIN, care garantează caracteristicile sistemului în condiţii de ploaie. Certificat de izolare emis de Laboratorio Central Oficial de Electrotecnia din Madrid(Ministerul Industriilor);
- acumulator de încărcări electrostatice în mai multe etape, cu un singur vârf de descărcare cu scopul de a evita dispersarea ineficientă a încărcăturii;
- fabricat integral din oţel inoxidabil AISI-316 (fără aluminiu pentru a evita formarea de perechi galvanice şi coroziunea)
- Câmp electric ambiental ca unică sursă de alimentare externă. Total autonom şi fără mentenanţă
Funcţionare:
Formarea unui trăsnet are loc ca urmare a creşterii câmpului electric peste o valoare critică. Această energie naturală este acumulată de dispozitivul de amorsare al paratrăsnetului care astfel rămâne în situaţie de pre-control.
Pe măsură ce descărcarea se apropie, are loc o creştere bruscă şi intensă de câmp electric, ceea ce generează o zonă de risc de impact. Dacă această zonă se găseşte în zona de protecţie a paratrăsnetului, variaţia bruscă a câmpului electric declanşează simultan sistemul de control al paratrăsnetului care, sincronizat cu apropierea fulgerului, furnizează o cale de descărcare sigură şi controlată spre pământ. Câmpul electric al mediului este unica sursă de alimentare. Funcţionarea sa poate fi verificată în orice moment.
Sisteme de protecţie la fenomene tranzitorii şi la trăsnet.
Sisteme de protecţie la supratensiune.
Sisteme de echipotenţializare.
Sisteme de protecţie împotriva trăsnetului.
Sisteme de legare la pământ.